Șosete

La scurt timp după ce ne-am mutat în Galați îmi amintesc că eram fericitul posesor a două perechi de șosete, iar mama statea seara după muncă și spăla la mână ca să nu trebuiască să le port murdare sau transpirate a doua zi la școală.

Cum șosetele ieftine și proaste nu erau făcute să fie purtate zi de zi, șosetele mele erau ajunseseră să fie cârpite și întârite în cele mai multe locuri. Dar asta nu era problema principală. La un moment dat cred că am luat o ciupercă și începuseră să-mi miroasă picioarele.

O dată, în tabără, pentru că îmi petrecusem ziua în singura pereche de încălțări, atât picioarele cât și șosetele îmi miroseau în cel mai groasnic mod posibil. Iar pentru că în tabăra nu stai singur în cameră, urma să stau cu niște colegi de clasă.

Atunci am aflat cât de gravă era problema. La scurt timp după ce am ajuns în camera și ne-am descalțat, cei doi au început să se plângă ca doi copii răsfățați ce erau (și încă sunt) că nu mai au cum să stea cu mine în cameră. Și au placat din cameră, iar pe mine m-au lăsat am dormit singur în cameră.

De-a lungul timpului știu că am mai avut șosetele murdare, rupte sau murdare. Câteodată când ieșeam afară mi-era frică să nu trebuiască să mergem la cineva ca să trebuiască să mă descalț. Iar când mă descălțam îmi ascundeam eternele găuri între degete sau sub ele. Și mergea. Nimenui nu-i părea să-i pese ce șosete porți atâta timp cât sunt curate.

Îmi amintesc că nici în liceu situația nu era mai roză. Deși începusem să am un număr mai mare de șosete, numărul hainelor pe care puteam să le port nu crescuse deloc de la an la an. Geaca de iarnă pe care o purtam era la mâna a doua, cu o umplutură din fulgi, iar pentru că nu era căptușită foarte bine, pierdea foarte mulți.

Și cu cât pierdea mai mulți fulgi, cu atât mai puțin mă proteja de frig. În una din ierni, când temperatura era cu mult sub minus 15 grade, trebuia să ajung la liceu și apoi să mai șî chiulesc, geaca nu-mi mai proteja deloc. Dar era bine. Nimeni nu observa că îmi era frig.

Mai nou îmi place să umblu desculț prin casă. Mă face să mă simt liber și fără griji, deși am impresia că mama îmi măsoară acum fericirea în numărul de șosete. Numai că eu cam am început să rămân fără chiloți.