Prietenii mei nu sunt ca ai voștri

Pe majoritatea dintre cei care mi-au rămas îi cunosc încă din școala generală când îmi petreceam verile prin cartier cu ei. Chiar și după ce am intrat la liceu am continuat să ies cu ei. Alături de ei am început să beau. Alături de ei am început să fumez. Alături de ei mi-am tot petrecut timpul.

Sunt genul de persoane cu care poți să vorbești aproape orice, mai puțin ceea ce contează. Poți să ieși cu ei la o bere, dar n-o să-ți zică că au văzut-o pe prietena ta dansând pe stâlpul altuia într-un club. Pot să-ți povestească aceiași întâmplare, de fiecare dată puțin mai schimbată și mai exagerată, dar când începi și tu să povestești își amintesc doar de ei. Uită că mai sunt și alții. Dar nu-i nimic, atâta timp cât vorbesc despre ei, uită să întrebe și de tine.

Poți să mergi cu ei la un grătar și să fii bucuros că ai găsit o fată cu care poți din nou să fii fericit și să mă întrebe cum poți să fii cu ea, mai ales că că se știa că ei îi place să o sugă și are dinții mici și ascuțiți și cum de nu te zgârie cu ei. Probabil au fost și foarte surprinși cum de nu mi-am mai petrecut mult timp cu ei o perioadă, ci tocindu-i ei puțin dinții.

Vorba aia: cine are nevoie de dușmani, când ai prieteni ca ei?!

Deseori fericirea mi-am găsit-o nepetrecându-mi timpul cu ei. Fericirea am întâlnit-o pe bordura din față liceului într-o toamna răcoroasă din clasa a zecea. Apoi într-o cameră de hotel din Neptun într-o săptămână ploioasă de vară.

Am mai văzut sălbăticia în ochii ei când m-a prins singur într-o cameră de hotel la banchet și a sărit pe mine, pentru că i-am trezit curiozitatea după ce i-am dat o palmă la fund pentru întrecuse o limită.

Dar asta-i deja o altă poveste, despre alte persoane.

Ștefan Petran

Read more posts by this author.

Subscribe to Cutie Rotundă

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!