Jurnalism

A fost o dată ca niciodată un băiat care a descoperit că îi place să scrie. Nu era foarte bun la asta, dar o făcea pentru el. Cum nu știa prea bine ce vrea să facă în viitor, s-a gândit că ar fi bine ca să devină jurnalist.

Știa că nu se câștigă extraordinar, dar se gândea că dacă îi place ceea ce face, o să-i fie mai ușor în viață. Era în clasa a unsprazecea și știa că dacă vrei să reușești trebuie doar să-ți propui, restul vine de la sine. Destul de ușor, nu?!

Dacă șapte ani mai târziu este ușor să-mi văd greșelile din trecut, în perioada aia chiar mă credeam un zmeu. Nu numai că n-am învățat mai nimic pentru admiterea de la jurnalism, n-am învățat nici pentru Bac și nici un plan de rezervă n-am avut.

Spre norocul meu, n-am picat la Bacalaureat; dar nici o notă cu care să mă pot lauda. Am avut câteva emoții, dar n-a durat prea mult. Imediat după examene am plecat la mare. În repetate rânduri. Cui îi trebuie să mai învețe după ce a învățat doisprăzece ani?!

Examenul de la jurnalism a fost oribil. Nu mă pregatisem deloc. Nu știam ce o să se dea, nu știam să fac o descriere și, supriză, n-am reușit să iau o notă prea bună.

Spre norocul meu m-am înscris și la Politehnica și am reușit să prind un loc la buget. Notă mică la Bac, note mici în timpul liceului, dar noroc că foarte puțini se încumetă să mai învețe matematică și fizica.

Ștefan Petran

Read more posts by this author.

Subscribe to Cutie Rotundă

Get the latest posts delivered right to your inbox.

or subscribe via RSS with Feedly!