Copilărie

Probabil printre primele momente de luciditate pe care le am sunt de când mă plimbau ai mei în cărucior, iar tot ce puteam să văd era limitat la cer și la un bloc. Dar numai pentru o fracțiune de secundă. Știu că apoi am văzut căruciorul undeva în curte și am știu exact că din el am prima amintire.

Apoi, pentru că mintea omului funcționează într-un mode foarte ciudat cât este în formare, ai senzația că te teleportezi dintr-un corp în altul. Când ești mic există doar fracțiuni acum. Sentimente și simțiri simple.

Acum sunt cu Mamaia în fața blocului, este noapte și ne pregătim să mergem spre gară, acum suntem deja într-un alt oraș într-un apartament și iar este noapte. Acum sunt pe holul pe jumate, mă uit cu frică prin casă spre baia întunecată, acum sunt pe oliță. Acum sunt Tataia din nou în oraș și mă duce la suc. Acum sunt pe bicicleta lui Tata și mă învăță stânga de dreapta.

Este tare ciudat pentru că făra niște ancore exacte nu pot să-mi amintesc ordinea lucrurilor pe care mi le amintesc. Nu-i nimic foarte clar pentru început, sunt doar fracțiuni de scene în care singurul personaj sunt eu, apoi interacțiunile devin din ce în ce mai complexe și încep să includă și alte personaje.


Îmi mai amintesc că cineva mă învățase să întreb: "Ce îmi aduci?" și "Ce mi-ai adus?". Știu că am întrebat la un moment dat și am primit răspunsul: "un leu". "Un leu? Ce să fac eu cu un leu? Un leu nu e periculos? Am unde să țin un leu?" Știam deja ce un leu. Doar îl văzusem la televizor.

Când s-a întors mi-a adus niște bomboane și o monedă de 1 Leu. Iar dacă am puțin noroc cu ce am găsit pe internet și luăm în considerare că era restul la o bere. Cel mai probabil era după anul 1991.

Nu la mult timp după, într-o seara în drum spre casă, eram cu părinții mei și ne oprește o cunoștință care ne dă un calendar și ne spune că "dacă nu votați cu Țapu, vă ia dracu". Cel mai probabil pentru alegerile din toamna lui 1992. N-a fost să fie.

Lucrurile deja încep să fie mai mult mai clare după asta. Încep să apară personaje noi. Personajele vechi capătă complexitate. Am avut norocul să mă născ în Zimnicea, Teleorman la granița țării, dar la mare depărtare de țară.

După ce am învățăt să mă urc pe gard, nu puteam să văd Dunărea, dar puteam să văd Bulgaria. Primii mei ani de amintiri sunt de aici.